Pater Don Demidoff a plecat printre îngeri

Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine." (Matei 35, 36)

Timp de 20 de ani le-a dat să mănânce celor înfometaţi, le-a dat să bea celor însetaţi, i-a primit alături de el pe cei singuri, i-a îmbrăcat pe cei goi, celor bolnavi le-a redat speranţa la viaţă, iar pe cei din spatele gratiilor i-a făcut să gândească liber... acum... s-a dus să-şi primească răsplata din palmele îngerilor.
Pater Don Demidoff, cel numit de români Don Bosco, a plecat să-i vegheze de undeva de pe un norişor pe toţi cei pe care i-a ajutat aici pe pământ. Poate că inima lui mare nu a mai suportat să fie îngrădită de limitele unui trup de om, atât de neînţeles de cele mai multe ori. Poate că de multe ori nu a fost înţeles nici de cei alături de care era zi de zi. Nu a fost înţeles pentru că gândea altfel decăt erau ceilalţi obişnuiţi şi aplica metode directe care timp de două decenii i-au adus numeroase probleme, fiind, nu o dată, aproape de a sfârşi tragic. Însă zâmbetul copiilor pe care i-a luat de pe stradă, i-a hrănit, i-a îmbrăcat şi i-a educat sau privirea sinceră a deţinuţilor pe care i-a vizitat şi pe care i-a îndreptat aruncau toate neplăcerile în neantul uitării. Nu a fost înţeles şi s-a luptat cu sisteme păcătoase deşi uneori părea că se luptă cu morile de vânt. Nu a renunţat niciodată, a luptat până a învins şi sistemele şi morile de vânt.
Odată cu suflare sa s-a stins şi o minte sclipitoare, care clipă de clipă găsea soluţii pentru a le oferi celorlalţi bunăstare, dar s-a aprins în schimb o nouă stea pe cerul care, în această noapte, s-a înseninat după multe zile înnorate. S-a înseninat cerul deasupra României, unde a făcut atât bine. Deşi a venit din Germania prin ceea ce a făcut pentru România a fost mai român decât mulţi alţii născuţi aici, mai român decât şi-a dat chiar el seama. De acum îşi va dormi somnul veşnic în pământ românesc.

Apă cu ţârâita... cozi cu nemiluita

UPDATE: Curge apă la robinete. Să vedem cât o să ţină. Nu credeam să ajung vremea în care sunetul cel mai plăcut dintr-o zi să fie cel al apei de la robinet.

Câte-un pic, pic pic
Câte-un pic, pic pic
Până n-o mai rămânea nimic
Câte-un strop, strop, strop
Câte-un strop, strop, strop
Până n-o mai rămânea deloc.

Oricât de vesele ar fi momentele în care se cântă de regulă versurile de mai sus, de această dată situaţia este cel puţin penibilă. Aşa a început totul... în urmă cu câteva zile. La robinetele din Agnita apa curgea din ce în ce mai subţire, apoi doar pica, până când nu a mai curs deloc. Am revenit astfel în anii de pe vremea lui Ceşcă, ne înarmăm cu găleţi, butoaie, bidoane şi care ce mai avem prin debara... şi luăm calea fântânilor din oraş, până când şi acestea vor seca. Chiar dacă ploaia nu a contenit să se oprească în ultimile zile, mi-e greu să cred că fântânile vor face faţă.
Primele măsuri luate în oraş au fost să se lipească nişte afişe ( se spune că au fost lipite înainte de a se opri apa) care să anunţe zilele de secetă. Economia de hârtie şi de tonner în imprimante a făcut ca afişele să fie de fapt nişte bileţele aproape imposibil de văzut în locurile unde au fost amplasate.
Pe urmă s-a trecut la amplasarea pe străzi a unor bazine de apă. Deşi intenţia a fost binevenită a dus la crearea acelor jenante cozi care amintesc din nou de timpurile ce credeam a fi apuse. Mai jenant este că atunci se stătea la cozi pentru lapte, ouă, carne, pâine... acum pentru apă. Am ajuns din nou să ne spălăm în lighean şi să folosim apa rămasă pentru WC. Mâncăm din ce în ce mai uscat (vă imaginaţi de ce) şi ne gândim din ce în ce mai serios să ne spălăm doar cu prosopul înmuiat în apă.
Este absolut de neimaginat cum este posibil ca în secolul 21 cazuri în care Agnita a fost pusă în această situaţie se repetă periodic. O simplă căutare pe Google a termenilor "apă Agnita" dezvăluie articole care prezintă situaţii similare din 15 ianuarie 2010, 13 noiembrie 2009, 21 iulie 2008 şi lista poate continua.

Sursă foto: Sandra Nicole
Mulţumiri pentru fotografie.

5 semne ale apocalipsei?

Imaginea pe care am întrezărit-o în dupămasa zilei de 07 iunie m-a făcut să mă gândesc că pastorul american care a prezis sfârşitul lumii a greşit calculele cu câteva zile şi că în această zi are loc apocalipsa, sau cel puţin un eveniment tragic era în desfăşurare. A fost vorba de 5 elemente care care au făcut ca imaginea să capete conotaţii dezastruoase:

1. Pământul a început să se cutremure ritmic.
2. Asfaltul de pe şosea şi trotuare părea răscolit.
3. Luminile girofarelor de poliţie se reflectau pe clădirile din jur.
4. Persoane în uniforme roşii, asemenea achipajelor SMURD, roiau ajotate dintr-o parte în alta a străzii.
5. Lumea se adunase ca la circ, toţi stăteau cu gura căscată privind minunea.

De fapt, situaţia reală, explicată în ordine inversă, a fost cam aşa:

5. Lumea chiar se adunase la circ. Circarii patrulau pe străzile oraşului.
4. Nu era vorba de uniformele brancardierilor SMURD, ci de halatele circarilor.
3. O patrulă de poliţie însoţea alaiul.
2. Lucrările de înlocuire a sistemului de canalizare din oraş par să nu se mai termine, şi totuşi încă nu m-am obişnuit cu străzile săpate şi şanţurile din asfalt.
1. Atracţia circului, doi ditamai elefanţii mărşăluiau prin centrul oraşului.

Aşadar, circul e în oraş. Dacă citiţi postarea la timp şi vă găsiţi pe la Agnita în 8 iunie, poate vă tentează o porţie de circ. Dacă aţi ratat momentul, nici o problemă, circul a făcut o obişnuinţă din a veni la Agnita an de an, aşa că o să aveţi ocazia să vedeţi elefanţii la următoarea "apocalipsă".