Patriotism, ca un gol în stomac

Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. (Mihai Eminescu)

Nu, nu este definiţia perfectă pentru patriotism, aşa ceva nu există. Şi nu, nu e singura definiţie a patriotismului. De fapt, totdeauna am căutat o definiţie care să mă facă să înţeleg clar ce înseamnă patriotism, dar niciodată nu am găsit. Nu ştiu ce înseamnă să fii patriot, şi nu spun că sunt. Ştiu doar că trăiesc momente care îmi provoacă goluri în stomac, stări de nervozitate şi o dorinţa de a-i sfâşia pe cei care îşi bat joc prin vorbe sau fapte de România sau de români.
Nu ştiu dacă este patriotism şi nu spun că sunt eu patriotul minune dar în cele momente se întâmplă ceva. Aceste trăiri mi le provoacă cel mai des în ultima perioadă tot românii, acei români pe care îi ştim cu toţii, pe care noi i-am ales şi pe care degeaba îi hulim. Însă trăirile sunt mult mai intense când sunt provocate de străini. Cine sunteţi voi să îmi spurcaţi ţara, trecutul, neamul şi tradiţiile cu care m-am născut, am crescut şi m-au format? Cu ce drept scuipaţi voi pământul care v-a primit şi vă permite să îl călcaţi cu tălpile voastre murdare?

Recunosc în acelaşi timp că sunt lucruri, şi nu puţine care trebuie schimbate, lucruri de care nu ne mândrim, dar numai noi românii avem dreptul să ne judecăm pentru acestea, pentru că sunt greşelile noastre, sunt sechelele noastre.
De ficare dată când mă gândesc la ţară mintea îmi zboară în copilărie, şi din nou simt un gol în stomac, dar de această dată e un sentiment plăcut. Îmi amintesc cum colindam fără oprire dealurile, pădurile, văile şi câte şi mai câte, îmi amintesc toate tradiţiile şi obiceiurile satului bunicilor. Poate de aceea nu spun că sunt patriot, pentru că de fiecare dată, şi aici mă repet, când mă gândesc la ţară mă gândesc la trecut, niciodată nu privesc în faţă în aceste situaţii. Poate mi-e frică. O frică ascunsă care îmi provoacă un alt gol în stomac.

Spitalul rămâne în picioare

Întâlnirea primarului din Agnita cu Ministrul Sănătăţii nu a fost fără rost, mai mult decât atât putem spune că a reprezentat o performanţă a lui Radu Curcean din moment ce spitalul agniţean se numără printre cele 3 unităţi medicale din România în cazul cărora decizia de desfinţare a fost anulată.

Motivele pentru care Spitalul Orăşenesc Agnita ar trebi să rămână deschis prezentate de primar ministrului Cseke Attila l-au făcut pe acesta din urmă să se răzgândească, astfel că potrivit hotărârii de Guvern publicată recent în Monitorul Oficial, singurul spital din judeţul Sibiu care se va desfinţa urmînd să fie transformat în cămin pentru persoane vârstice este cel din Cisnădie.

Munca primarului Radu Curcean în ceea ce priveşte spitalul nu se opreşte aici. Acesta a promis investiţii suplimentare la unitatea medicală.

Proiect lăudabil - Eroare pardonabilă

UPDATE 2: Fotografii transmise de Crucea Roşie Sibiu de la proiectul de distribuire a alimentelor în Agnita.

UPDATE: La câteva ore de la publicarea textului de mai jos Crucea Roşie Sibiu a transmis presei o erată, specificând cu sublinierea de rigoare că Agnita este oraş şi că anterior a fost comisă o greşeală involuntară. Un gest normal pentru care nu vreau să îmi asum niciun fel de credit. Din nou ţin să precizez că am toată admiraţia pentru Crucea Roşie Sibiu şi pentru proiectele umanitare întreprinse de voluntarii acestui serviciu.
Un nou proiect lăudabil al Crucii Roşii Sibiu. În cadrul programului Banca de Alimente vor distribui/au distribuit (depinde când citiţi) în 15 martie de la ora 12, alimente persoanelor cu posibilităţi reduse din Agnita. Astfel, potrivit reprezentantului Crucii Roşii Sibiu, 35 de persoane vârstince din oraş vor primi câte un pachet de 14 kilograme cu alimente neperisabile.

Proiectul Banca de Alimente a fost lansat la iniţiativa Crucii Roşii Sibiu în urmă cu un an după modelul unor proiecte similare derulate cu succes atât în Europa cât şi în SUA şi Canada.

Eroarea în acest caz, demnă de a fi inclusă în rubrica nodul din papură, o face reprezentantul pe Relaţii Publice al Crucii Roşii Sibiu, Lucia Pîrvu. În e-mailul transmis către presă, reprezentantul CRS readuce oraşul de pe malul Hârtibaciului cu 60 de ani în urmă denumind Agnita "comună", după cum se poate observa în fotografie.

Agnita a fost până în anul 1950 comună cu târg, fiind apoi declarată oraş.
Eroarea, cu toate că i-a nemulţumit pe cei mai agniţeni dintre agniţeni, este minoră şi nu trebui esă umbrească acţiunea Crucii Roşii Sibiu. Totuşi, eroarea e eroare şi nu o puteam ignora.

Am gafat-o

Am mustrări de conştiiţă. Cred că am făcut o prostie. Un lucru pe care l-am regretat în secunda 2... cu două secunde prea târziu.

Intrasem într-un magazin din oraş să cumpăr tabacoase şi ciungă. Nu parcurg traseul printre rafturi pentru că ceea ce îmi doream se găsea la casă. Un client în faţa mea... aştept... îmi vine rândul. Cer tabacoase. Tânăra de la casă, cel mai probabil nou angajată după cât de stresată era să facă totul bine, scanează tabacoasele şi le pune pe tejghea. Cer un pachet de ciungă.
- Astea sunt bune?
- Da, zic Sunt pastile sau lame? (mi se părea că nu se văd pastilele pe ambalaj)

- Pastile!
Le scanează şi le pune pe tejghea.
Plătesc şi în timp ce aşteptam restul inspectez vizual şi tactic pachetul de ciungă. Erau lame.
- Sigur nu sunt lame?, întreb retoric
- Sigur!
- Punem pariu?
Ia tânăra pachetul de ciungă, îl pipăie tacticos şi ralizează că a greşit. Mi-am dat seama că nu ştie ce are de făcut în asemenea situaţii, cum să anuleze bonul de casă deja imprimat. Mai mult, un angajat mai vechi şi mi se pare cu un anumit grad de decizie în firmă se apropiase şi privea cam suspect toată scena.
Brusc mi-am dat seama că e posibil să-i fi creat oareşce probleme tinerei vânzătoare şi m-au cuprins remuşcările.
Astfel, sper să conteze că îi cer scuze, că nu am avut nici cea mai fină umbră de intenţie să fac aşa ceva în special acu, în ajunul zilei femeii.
Totodată, îi urez un 8 Martie fericit şi fără clienţi asemeni mie (cel din acea clipă).
Un 8 Martie fericit şi o primăvară frumoasă tuturor femeilor!

Ştiţi vreo mamă de vânzare? Vă aduc client

Nu aveaţi cum să rataţi subiectul care face în ultima săptămână prima pagină a ziarelor multicolore şi nu numai. Divorţul Columb(our)enilor, un spectacol de cea mai joasă speţă din punctul meu de vedere, pentru care se s-au alocat ore în şir de emisie chiar şi pe principalele posturi de televiziune, nu face decât să mă dezguste. Am considerat că nu merită nici măcar un sfert de titlu pe Unul din o mie, însă m-au şocat anumite cuvinte spuse de copilul pentru care se luptă cei doi: "vreau altă mamă să cumpăr". Vă imaginaţi în ce lume trăieşte acest copil şi ce educaţie a primit dacă la 4 ani crede că totul se cumpără, inclusiv mama? Mă gândeam să scriu acum că peste vreo doi ani va vrea şi va crede că e posibil să cumpere ...., la adolescenţă o să vrea să cumpere ..., iar când va creşte mare o să îşi dorească să cumpere ..., însă gândindu-mă că dorinţele cresc odată cu vârsta nu am putut decât să pun acele puncte de suspensie. Nu îmi pot imagina ce poate fi mai presus decât mama.