27 februarie 2011

Învăţăm, NU gândim

I-am promis zilele trecute unui prieten, moi nou coleg de suferinta blogărească, o poveste care să demonstreze că nu întotdeauna ceea ce învăţăm din cărţi este bun. Mă refeream de fapt la ceea ce ne bagă pe gât profesorii, implicit şcoala.
Mi s-a demonstrat astfel nu o dată, că scoala, şi aici mă refer la cea generală şi liceală, ne umple capul cu nişte idei fixe, de multe ori eronate sau cel puţin incomplete, limitând astfel sfera gândirii.
Nu mă refer la ştiinţele exacte, deşi odată cu trecerea anilor descopăr tot mai multe cazuri în care 1+1 nu fac nicidecum 2, şi nici la literatură, cu toate că e pur şi simplu aberant să fi obligat să înveţi mecanic spre exemplu un comentariu gandit de nişte unii în timp ce viziunea ta, argumentată, asupra unor poeme este cu totul alta.
Întâmplarea a avut loc la o oră de filozofie. Da, la filozofie. Da, şi la filozofie gândirea îţi este îngrdită deşi manualul şi cursul de filozofie începe cu un citat din Immanuel Kant care contrazice acest lucru: "Nu se poate învăţa filozofia, se poate doar învăţa să filozofezi".
Astfel, în cadrul unei ore de filozofie, clasa a XII-a, discutam, pardon, ni se preda mecanic, o anumită temă. Anumite idei debitate de un filozof mort demult. Nu ţin minte care, nici nu are rost. Revin... Ridic două degete, elev educat pe atunci, şi spun că nu sunt de acord cu ce a gândit şi a transmis nenea ăla şi îmi expun varianta, argumentată atât cât puteam eu atunci. Profesoara îmi spune sec că e imposibil să am eu dreptate pentru că e corect ce spune ea pentru că doar "scrie în carte". Insist cu ideile mele şi mi se spune la fel de sec să stau jos. Nu mă dau bătut şi cer o explicaţie: De ce nu am dreptate? Spuneţi-mi dumneavoastră, doamnă profesoară, dar nu vreau explicaţia că "aşa scrie în carte". Se refuză dialogul. Ce s-ar mai fi răscolit oasele lui Platon în pământ la încăpăţânarea profei de a refuza dialogul. Văzând că sunt lăsat în ceaţă mă revolt şi trec la atacuri directe şi personale: "Dacă aş fi avut cel puţin pregătirea dumneavoastră în materie de filozofie aş fi putut să aduc argumente mai solide şi probabil că aş fi fost eu pe acel loc la catedră. De ce nu discutăm la acest curs? Nu cumva ne-aţi pus în prima oră de filozofie să învăţăm pe dinafară citatul lui Kant? Nu spune el că nu putem învăţa filozofia ci putem doar să învăţăm a filozofa? Cum filozofăm aici?" Clasa blocată. Profa roşie de furie. Eu mă aşez dezamăgit în bancă. Catalogul se deschide şi mi se adaugă un 5 de toată frumuseţea. Credeţi că s-a oprit aici? Nu. Media anuală la filozofie a fost 6.
Îmi pare rău domnule Kant, dar eşti un mincinos. Nu putem învăţa să filozofăm, putem doar învăţa ce au filozofat alţii fără să comentăm.

26 februarie 2011

Semnal M - Votati cu noi

Iată o melodie cel puţin interesantă a celor de la Semnal M.


Asculta mai multe audio diverse

Cum sa devii cea mai tare pitipoanca?

Ghid pracric,
după o idee de
Alex (Born in Romania)

Coproducţie Alex (Born in Romania) - Bogdan (Unul din o mie)

Nu e greu, trebuie să te naşti cu una din următoarele două trăsături - iubitoare de "irinei", sau iubitoare de "bote", fotbaliştii şi maneliştii fiind doar alternative. Dacă ai în ADN una din cele două trăsături, atunci faima, plasticul şi banii o să fie nişte consecinţe fireşti. Totuşi există nişte paşi care trebuie să fie urmaţi cu stricteţe.

Pasul 1 - încă de la o vârstă fragedă, trebuie să-ţi stabileşti priorităţiile...Cancan, Libertatea, Click şi Acasă Tv trebuie să devină icoane pentru tine. Da, într-o zi prima pagină o sa fie numai a ta.

Pasul 2 - obligatoriu trebuie să ai o prietenă foarte bună, alături de care să-ţi exersezi conversaţiile. Fiecare propoziţie trebuie să înceapă musai cu " fată", iar la final obligatoriu "te pup dulce, pa". Într-un final prietena ta cea mai bună o să te trădeze. Nu o lăsa să te învingă, trădează tu prima, cine trădează întâi iese în evidenţă.

Pasul 3 - dacă natura îşi face datoria şi te inzestrează cu un caracter flegmatic, atunci e perfect, pentru că orice piţipoancă este unică (în viziunea ei), toată lumea o invidiază, ea fiind femeia perfectă (tot în viziunea ei).

Pasul 4 - îmbrăcămintea trebuie să fie provocatoare şi cât mai sumară, să-ţi scoată în evidenţă fizicul. Dacă nu ai dat peste vreun Bote care să te îmbrace, e nasol, pentru că prostul tău gust al modei o să te distrugă...însă pentru tine e ok..."nu contează cum arată, e de firmă."

Pasul 5 - iubeşti maşinile, cât mai SUV şi cât mai decapotabile. Dacă nu ai vreun iubit care să posede aşa ceva, atunci inscrie-te la modeling şi, în scurt timp o să ai ocazia să călareşti diferite modele la saloanele auto.

Pasul 6 - trebuie să pozezi în curu' gol prin toate revistele, iar la interviul de final trebuie să apară obligatoriu expresiile: "sunt o fată sensibilă, romantică", "mi-aş dori un prieten care să mă iubească pentru sufletul meu bun, nu pentru cum arăt " şi alte rahaturi e genul ăsta.

Pasul 7 - dacă a dat vreun "iri" peste tine, atunci ţi-a pus D-zeu mâna în cap. Sacrificiul suprem trebuie făcut urgent, adică cel puţin un copil. Singura ta noţiune de aritmetică o să dea roade: piţipoancă + iri = copil, apoi (piţipoancă + copil) - iri = munţi de bani. Şi uite aşa o să te transformi în idolul tuturor piţipoancelor în devenire. Nu uita ca divortul ti-l programezi inainte de casatorie.

Pasul 8 - solarul, coaforul, salonul de masaj şi cluburile trebuie să devina, obligatoriu, celelalte case ale tale. Dacă ieşi în club, trebuie să anunţi cel puţin un ziar colorat să vină să te fotografieze, iar a doua zi trebuie să faci scandal că aia scriu porcării şi minciuni despre tine - obligatoriu la o televiziune.

Pasul 9 – dacă te întreabă vreun reporter despre ultima carte citită oligatoriu trebuie să spui Alchimistul de Paulo Coelho, nu da greş niciodată. Fă un efort si memorează un citat pe care îl poţi lua de pe net, pentru că e posibil ca reporterul să te verifice dacă chiar ai citit.

Pasul 10 – unul dintre cele mai importante lucruri, periodic mai schimbă căte un silicon, mai adaugă puţin botox, transformă-te într-o femeie de plastic dar revoltă-te de fiecare dată când ţi se spune acest lucru. Să nu faci însă aceste schimbări niciodată pe banii tăi, de fiecare dată găseşti căte un „iri”, „bote” sau „poponeţ” care va plăti factura.

18 februarie 2011

Poveste de dragoste ţărănească

Pentru că suntem în februarie şi se spune că ar fi luna iubirii (asta doar de când avem două sărbători că atunci când era numai Dragobetele nu zicea nimeni) m-am gandit să postez ceva despre iubirea din satul în care mi-am petrecut vacanţele copilăriei şi în care merg de fiecare dată când vreau să mă deconectez. Acolo, în Vecerd, dacă lumea te vede de mână cu cineva imediat îţi pune verigheta pe deget... "e clar, o ţine de mână, inseamnă că în câteva luni se iau, iară bem şi ne dănţuim la o nuntă şi după vrun an la botez". Acum, nu o să bat monedă (deşi am nevoie de câteva mii de asemenea metale) pe povestea mea. Mi-am amintit o poveste spusă ăl mai bătrân din familie la vremea respectivă.
Zice la un moment dat moşu'mio că era unu' de vreo 25 de ani în sat care nu prea avea succes la fete. Tot nemul lui îşi făcea probleme că ficioru, dacă nu s-o însurat până la 25 de ani, mai târziu musai îi va fi greu. Şi îl ia tată-so întro zi şi îl duce în alt sat unde îl prezintă unei fete. Fata, nemăritată şi timidă cum erau fetele pe acea vreme. Se uită tinerii unu' la altu' nu ziceau nimic. Bătrânu ia frâiele în mâini când vede că ăştia tac şi zice:
- Tu copilă, tu îl iubeşti pe ficioru ăsta?
- Îl iubesc nene.
- Bă ficioru tatii, tu o iubeşti?
- O iubesc tată!
Atenţie, ăştia doi s-or văzut prima oară în viaţă.
- No, mă copii, continuă bătrânul, acum îi musai să facem nuntă.
O făcut ei nuntă, o făcut şi copii, o avut şi nepoţi şi acum sunt doi bătrânei pensionari care îl înjură pe Boc.
Adevăr în această poveste mă gândesc că e atât cât e în toate poveştile bunicilor noştri, cert este că cei doi bătrânei există, i-am cunoscut.

15 februarie 2011

Cruci cu renume

Vizitând site-ul unei firme de Monumente Funerare din Sibiu mi-a atras atenţia un anumit model de cruce. Am fost pe cât de suprins pe atât de amuzat, în special datorită faptului că este o firmă sibiană. Aşa că am dat un Print Screen.
Comentariile suplimentare sunt de prisos. Imaginea vorbeşte de la sine. Fiecare înţelege ce vrea.

Maia Morgenstern la Agnita

Agnita are onoarea în aceste zile să fie gazda celei mai mari actriţe din România, asta cel puţin din punctul meu de vedere. Maia Morgenstern filmează în această perioadă la Dealul Frumos şi a fost cazată la în orăşelul nostru.
Interpreta cu succes incontestabil a rolului Fecioarei Maria în filmul Patimile lui Hristos regizat de Mel Gibson nu a fost deloc scumpă la vedere. A ţinut să cunoască îndeaproape obiceiul specific Agnitei, Fuga Lolelor, şi s-a aflat duminică în mijlocul mulţimii adunate pentru acest eveniment. Cu toate acestea prezenţa marii actriţe la Agnita se bucură de limita de discreţie necesară unei asemenea personalităţi.

13 februarie 2011

Am o voce!

"Am dreptul să fiu ascultat! Am o voce!"
Am urmărit filmul "Discursul Regelui" (The King's Speech) pe de-a-ntregul cu un ritm cardiac accelerat. Afirmaţia aceasta o înţeleg în acest moment doar cei care au aflat povestea filmului, cei care mă cunosc personal şi cărora le-am vorbit cel puţin o dată.
Am retrăit pe parcursul celor aproape două ore unele dintre cele mai importante decizii pe care le-am luat în viaţă, unele dintre acestea imposibile sau nebuneşti în condiţiile date.
Am înţeles, şi asta nu în urma vizionării filmului ci în decursul vieţii, că problemele cu care te confrunţi fie te răpun pentru că renunţi la un moment dat să te mai împotriveşti, fie le accepţi şi le negi în acelaşi timp, alegând calea cea mai dură pentru a lupta cu ele. Doar aşa poţi demonstra tuturor dar mai ales ţie că poţi, că nu eşti dominat, că nu depinzi, că viaţa este aşa cum ţi-o faci. Nimic nu îţi este scris, cum se spune, totul scri tu pe parcurs. Şi chiar dacă uneori eşti nevoit să mai pui câte o virgulă, punctul îl pui doar la sfârşit.
Regele din film a fost obligat de circumstanţe să se lupte cu problema, eu am ales.
Problema mea a fost şi este aceeaşi ca şi a regelui, asta pentru cei cărora nu le-am vorbit niciodată până acum. Regele s-a luptat pentru a putea vorbi supuşilor coerent, altfel credibilitatea discursului său fiind umbrită de reacţiile acestora la modul de exprimare. Eu am ales să lupt în cel mai dur mod din încăpăţânare. O încăpăţânare pozitivă.
Problema despre care vorbesc se cheamă balbism. Nu e considerată o boală, nu e considerată un handicap, e un defect pe care pe care de regulă îl au sau l-au avut unii dintre cei mai inteligenţi oameni. Nu luaţi asta ca o laudă. Cum aş putea să mă laud că sunt bâlbâit?
Am urmat în copilărie diverse tratamente şi şedinţe de logopedie dus de către părinţi, iar când am avut mintea destul de coaptă încât să pot lua singur decizii am ales să lupt prin alte metode. Astfel am ales profilul de filologie la liceu, am ales Facultatea de Jurnalistică şi Comunicare Publică, am ales să lucrez în presă, am ales să iau interviuri. Mi s-a spus că sunt nebun, mi s-a spus că nu am nicio şansă, mi s-a spus că am ratat un viitor într-un domeniu mai real. Mi s-a spus însă şi că mă respectă mai mult datorită nebuniei mele. Tuturor, indiferent de poziţia pe care au adoptat-o in faţa mea le-am arătat că problema asta nu mă împiedică să îmi impun punctul de vedere. De fapt nu m-a împiedecat în niciun sens, nici să spun ce vreau să spun, nici să ajung unde vroiam să ajung, nici să am prietenii pe care vroiam să îi am.
Am ales domenii de comunicare pentru că astfel am tot timpul şansa de a mă face ascultat. Şi nu cred că a fost vreun moment în care să nu arăt că ceea ce gândesc merită să fie auzit. Nu pot şi nu îmi permit să gândesc şi să ţin pentru mine. Am tot dreptul să fiu ascultat! Am o voce!

9 februarie 2011

A început bătălia

Am înscris UNUL DIN O MIE în Romanian Brands on Facebook. Încep astfel competiţia de pe locul 168 din 294 în clasamentul blogurilor şi locul 5106 din 8518 în clasamentul general. Aştept noi fani. Just press Like! Poate chiar distribuiţi sau sugeraţi şi prietenilor.

3 februarie 2011

Ne fură sănătatea... Ne omoară speraţa

Ca la noi la nimenea... Se desfinţează Judecătoriile când sistemul juridic românesc e la pământ, se închid spitalele când sănătatea poporului român devine un mit iar paturile din saloane sunt veşnic insuficiente. Ne-au îmbolnăvit cu măsuri aberante şi inumane iar acum ne fură dreptul de a ne însănătoşi. Da, do...bitocule Cseke Atilla, pentru că dacă te numesc "do...mnule" ţi-aş face o onoare pe care nu doar că nu o meriţi dar ar fi mincinoasă. Da, eşti un hoţ de drepturi pentru care nu meriţi un pat în celulă ci un pat la reanimare, poate într-un spital pe care îl vei desfinţa.
Spitalul din Agnita este unul dintre cele 71 de spitale din toată ţara care vor fi desfinţate iar clădirile vor deveni azile de bătrâni. Alte 111 unităţi medicale vor fi comasate. Această măsură înseamnă că rişti, ca român să mori aşteptând salvarea care nu mai vine de la 5 km ci de la 60. Este o măsură criminală aşa cum sunt majoritatea, dacă nu toate, luate de Guvernul Boc-Poc. Suntem condamnaţi la moarte sau la suferinţă, suntem condamnaţi.