Agnita nu are şcoli... dar se construiesc

Cel puţin asta se poate înţelege de pe site-ul oficial al Prmăriei Agnita. Accesând www.primaria-agnita.ro puteţi observa că la categoria Invăţământ-Cultură, subcategoria Instituţii de Învăţământ, sunteţi este postat doar mesajul "În construcţie". Astfel, se poate înţelege fie că în Agnita nu există momenta nicio instituţie de învăţământ pentru că acum se construiesc, fie că administratorul paginii web a instituţiei pare să nu îşi dea interesul îndeajuns, asta ca să nu folosesc alte cuvinte.

Aceeaşi indiferenţă o putem descoperii şi din subcategoria Evenimente, unde ultima acctualizare face referire la evenimente petrecute în anul 2008. Sau în Agnita nu s-a mai întâmplat nimic pe plan cultural de acum aproape trei ani?
Doar subcategoria Cultură pare să fie ceva mai bogată în informaţii, doar că şi aici sunt probleme. Doar dacă ai ochi de vultur sau ochelari de vedere poţi citi textul fără efort.
Despre pagina oficială a Primăriei Agnita şi despre felul cum e administrată am mai scris şi sigur voi mai scrie, pentru că o analiză atentă a întregului site scoate cu uşurinţă la iveală o mulţime de greşeli şi neajunsuri.

Ora de Sibiu atacă

Ziarul on-line Ora de Sibiu nu mai poate fi citit, cel putin momentan. Pagina publicaţiei este considerată "pagină de atac" şi a fost blocată.

Sărbători Fericite

Las pentru moment deoparte toate cârcotelile. Crăciun Fericit şi un An Nou mai bun tuturor cititorilor şi fanilor UNUL DIN O MIE. Aceleşi urări se îndreaptă şi către cei deranjaţi de acest blog.

Sper ca sacul Moşului să fie atât de plin încât să vă satisfacă toate nevoiile, dorinţele şi mofturile.

Parcare cu bucluc

Aţi auzit vreodată întâmplarea tânărului care trebuia să ajungă neaparat într-o localitate şi merge la un vecin să împrumute o bicicletă. Povestea spune că tânărul îşi imagina în drum spre vecin dialogul pe care îl va avea cu acesta şi ajunge la concluzia că vecinul său nu îi va împrumuta bicicleta. Astfel ajunge la poartă, iese vecinul iar tânărul i se adresează: "Vecine, şti ce, mai lasă-mă în pace cu bicicleta ta cu tot că nu mai am nevoie de tine, mă duc pe jos."

Ei, cam aşa am păţit seara trecută.
Mă întorc acasă, obosit şi stresat după un drum de câteva sute de km şi dau să parchez în locul obişnuit. Nu e chiar parcare pentru că locul nu e organizat în acest sens şi nici nu se percepe vreo taxă, astfel că oricine poate să îşi lase autoturismul în acest loc.
Să revenim... încerc să parchez. Misiune imposibilă deşi spaţiul permite parcarea a trei autoturisme şi în acel moment erau parcate doar două. Cea de-a doua era pusă cu mare precizie pe diagonală, ocupând două locuri mari şi late. Nu aveai loc să intri nici cu o motocicletă cu ataş (nu că autoturismul meu ar fi mai mare). Opresc. Aştept. Claxonez. Iar aştept. Trec circa zece minute. Nu vine nimeni. Mă uit la plăcuţa de înmaticulare şi îmi dau seama că este maşina unui organ de ordine din oraş. Nu e foarte greu să recunoşti orice număr într-un oraş ca Agnita.
"Ei las' că ţi-o coc eu", îmi zic, şi parchez în spatele lui. Întru în casă şi după nici două minute aud un motor. Ies din nou în faţa blocului dar până acolo îmi construiam dialogul (asta dacă încă vă întrebaţi care e legătura cu introducerea):
- Nu aveţi loc să ieşiţi din parcare?
- Nu am, mută maşina.
- Nici eu nu am avut loc să parchez, aţi ocupat două spaţii.
- Şi ce e parcarea ta?
- Nu e parcarea mea că nu plătesc nimic, dar să ocupaţi două locuri în priul rând nu e moral.
- Hai, hai, că poate te amendez pentru blocarea circulaţiei.
- Atunci vă amendez şi eu pentru lipsă de bun simţ.
Până aici am avansat cu dialogul imaginat pentru că am ajuns în faţa blocului şi am deschis maşina. Atunci reacţia şoferului stăpân pe două locuri m-a lovit frontal:
- Îţi muţi te tog maşina să ies?
S-a dus naibii tot schimbul de replici la care mă aşteptam. S-au spulberat toţi nervii. Am mai ridicat doar două degete prin care încercam să îi sugerez că a ocupat două locuri. Nu ştiu dacă a înţeles. Poate s-a gândit că îi arăt semnul victoriei, că tot era 22 decembrie.
Info: fotografia nu e de la faţa locului, dar e reprezentativă

Frig de crapă pietrele... pe bune

Cu toţii spunem că este "frig de crapă pietrele", dar nu ne gândim niciodată că se poate chiar întâmpla. Iată că s-a întâmplat. De dimineaţă, la o temperatură de -17 grade Celsius, potrivit computerului de bord, am găsit o piatră crăpată. Dovada clară... în România e frig de crapă pietrele.

Dăriueşte şansa la viaţă

Se spune că de Sărbători te simţi mai bine atunci când dăruieşti decât atunci când primeşti. Haideţi să dărium o şansă la viaţă. Am primit acest mesaj ca şi comentariu la o postare. Nu am putut rămâne indiferent şi astfel voi reda comentariul pentru ca nici voi să nu rămâneţi indiferenţi:

Buna ziua! As dori sa apelez la intelegerea si generozitatea dumneavoastra in situatia Anei Tudose , o fata de 17 ani din Iasi , eleva la Colegiul National Iasi. Aceasta sufera de tumora epifizara iar extirparea ei inseamna o operatie de urgenta extrem de costisitoare. EA ARE NEVOIE SA-I ARATAM CA MINUNILE SE MAI POT INFAPTUI. Acum , in prag de sarbatori ajutati la salvarea acestei vieti inocente. Orice ajutor este bine primit. Informatii , numarul de cont , administratorul contului cat si RMN`UL se gasesc se gasesc pe: http://www.tudoseana.blogspot.com/ . Va multumesc anticipat.

miniMAX sub zăpadă

Cel mai mare magazin deschis la Agnita ar fi normal să ofere clienţilor, pe lângă produsele de pe rafturi, condiţii bune de a face cumpărături. Ei bine nu se întâmplă tocmai aşa. Parcarea supermagazinului miniMAX DISCOUNT este, de la căderea primei ninsori serioase, acoperită în totalitate de zăpadă. Oare nu şi-a dat niciun angajat seama că afară este iarnă şi că parcarea trebuie curăţată. Dacă pentru autoturisme mai merge cum merge, să împingi un cărucior prin această zăpadă este practic imposibil. Ca şi client al magaziului şi în acelaşi timp şofer, eşti obligat să cari toate cumpărăturile în braţe din faţa magazinului până la autoturism. Iar dacă ai avut norocul să găseşti loc de parcare doar în cel mai îndepărtat punct al parcării, situaţie foarte probabilă în preajma sărbătorilor de iarnă, şi ai mai şi umplut coşul de cumpărături, totul devine o aventură.
UPDATE: Iată şi câteva fotografii care confirmă situaţia neplăcută în care se află clienţii.

UPDATE - Patinoarul de pe malul Hârtibaciului

Ninge în Agnita de aproape 24 de ore. Toate drumurile, inclusiv şoseaua principala s-au transformat în adevărate patinoare. Se vede urma trecerii unui plug pentru îndepărtarea zăpezii de pe drum dar ca de fiecare dată a rulat la câţiva centimetri de la sol, condiţie excelentă pentru formarea unui strat gros şi durabil de gheaţă. Materialul antiderapant ori nu a fost împrăştiat deloc ori a fost pus la intervale care nu dau niciun rezultat. Nu e cale lungă până la producerea accidentelor rutiere. Şi ca de fiecare dată nu va răspunde nimeni pentru pagube. Toate semnele arată că Agnita va fi ca şi anul trecut oraşul în care nici măcar artera principală nu va fi practicabilă în timp de iarnă. Vom fi din nou rupţi de lume şi de râsul tuturor. Dar mai important vom plăti pentru indiferenţa şi incompetenţa celor care sunt reponsabili pentru administrarea şoselelor din oraş.
UPDATE - În această dimineaţă lucrurile păreau să se fi schimbat în mai bine. Dintr-o remorcă se împrăştia material antiderapant şi altă maşină se pregătea să pornească la drum pentru acelaşi lucru. Şoseaua începe să devină practicabilă, cel puţin în oraş... în afară patinoarul şi nervii şoferilor persistă .

Sursa foto: andreibartesch.com

Cei mai urâţi oameni

Sunt aceeaşi care în unele momente sunt cei mai frumoşi. Sunt urâţi atunci când te gândeşti la ei, sunt frumoşi atunci când îţi salvează viaţa.

Am realizat acest lucru într-un salon de spital. O bătrânică simplă de la ţară, de lângă patul soţului ei rămas fără mâini şi care suferise de curând o altă operaţieîmi spune din senin: "Doctorii sunt cei mai urâţi oameni..."
Am înţeles ce vroia să spună deşi consider că respectul pe care poţi să îl porţi acestora pentru ceea ce fac e nemărginit, dar nu aveam puterea să spun ceva. Bătrânica mi-a confrimat gândul: "... ai vrea să nu îi vezi niciodată"