23 aprilie 2010

Dormi în post? Îţi fur din post!

Mare Ţi-e grădina, Doamne, şi mulţi forţează poarta. Am rămas fără replică în faţa unei ştiri apărute pe site-ul ziarului Tribuna. Banuiesc că la Şura Mică există o concurenţă acerbă între grupurile de hoţi iar cea mai populară probă este "Cine are tupeul mai mare", altfel nu îmi explic de ce unii dintre ei au spart, potrivit Tribuna, postul de poliţie din localitate. Prada, adică un laptop, nu cred că a fost trofeul pentru care au forţat intrarea, mai de grabă a fost doar dovada prezentată în faţa colegilor de breaslă cum că într-adevăr au furat de la cei care reprezintă siguranţa.

22 aprilie 2010

Liber dincolo de gratii

Aud în stânga şi-n dreapta tot felul de persoane tânjind după un anumit gen de libertate. Vrem să fim liberi, să prindem aripi şi să ne înălţăm măcar cu gândul spre cele mai înalte culmi ale existenţei, vrem să ne scufundăm liberi în adâncurile unor sentimente măreţe... vrem să fim liberi indiferent ce sens îi dăm termenului pentru că fiecare simte libertatea în felul său. Nu m-am simţit însă niciodată mai liber decât atunci când am ajuns de cealaltă partea a gratiilor.
Prin intermediul programelor de resocializare derulate de fundaţia la care lucrez am ajuns într-unul dintre cele mai cunoscute penitenciare din ţară. Am fost în vizită la o serie de deţinuţi înscrişi în programele noastre. Aş fi nedrept dacă aş spune că m-au cuprins oarecare emoţii încă de când am zărit clădirea penitenciarului. Deasemenea, aceeaşi emoţie o trăiam când păşeam prin faţa celulelor şă când stăteam de vorbă cu deţinuţii. Nu a fost vorba despre teamă. Eram absolut conştient că în niciun moment nu sunt în pericol, însă acele imagini cu prânzul servit din butoaie prin gemuleţe nu mai mari de 20 de cm pătraţi, gratii reci care parcă strigau împreună cu pereţii goi pentru căldura şi culoarea unui zâmbet şi multe altele îmi aduceau trezeau sentimente ciudate.
Toată vinovăţia aparţinea se pare că aparţinea lacătelor sau sârmei ghimpate, mai ales că toţi deţinuţii îşi declarau nevinovăţia. Cu toate acestea am văzut pe chipurile lor diverse stări. Unora li se citea regretul dar mai ales tristeţea de a se afla în acest loc, pe când alţii se simţeau ca într-o vacanţă prelungită. Păreau, aceştia din urmă că s-au obişnuit cu viaţa de dincolo de gratii şi nu mai vedeau diferenţa dintre libertate şi închisoare.
Au fost însă şi momente în care mă simţeam confuz pentru că toate informaţiile cu privire la sistemul penitenciar pe care le primisem, în special prin intermediul televiziunii (filme, emisiuni, reportaje), se băteau cap în cap cu realitatea pe care o vedeam. Deşi podelele culoarelor erau vechi, erau curate, deşi pereţii erau în general goi şi reci, erau zugrăviţi corespunzător, existau elemente de decor, nu foarte deteriorate... şi exemplele pot continua.
M-am simţit liber, mai liber ca vulturii de pe culmile pământului, mai liber ca fumul ce se înalţă şi se risipeşte în văzduh, mai liber ca un gând...

16 aprilie 2010

ZUper Pinguinul Boc

Cu toate că a apărut de la începutul anului eu am găsit clipul de mai jos doar zilele acestea. Pură întâmplare sau slabă promovare? Nu contează. Contează doar că mi se pare cea mai ZUper variantă a melodiei care tinde, asemenea multor altor creaţii, să se transforme în tradiţie să să nu lipsească de la nicio petrecere (de la chefuri acasă la nunţi fastuoase).
Pe lângă varianta "Bocănească" a Dansului Pinguinului, nu pot să nu remarc vocea foarte bună a lui Buzdugan. Urmăriţi şi vă amuzaţi!

9 aprilie 2010

Dansez pentru audienţă şi-atât


Dansez pentru tine... un şou la care de câţiva ani românii belesc ochii şi îi storc de lacrimi în fiecare săptămână mai ceva ca la Stupizele lu' Marin. Un şou care îmi ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare. Cum se face că toţi ies accidentaţi din această experienţă? O fi el, dansul, solicitant pentru fizic, dar să spui că Moroşanu, acest călău carpatin, care iese nevătămat din ring după ce adversarii de multe ori mai masivi decât el îi cară pumni şi picioare cu nemiluita, se rupe după o săptămână de dans. Înţeleg că asta aduce audienţă dar ne credeţi chiar tâmpiţi domnilor protevişti?

Tot pentru audienţă (ce altceva?) concurenţii, mai precis concurentele, arată din ce în ce mai bine de la o ediţie la alta. Nu pun la îndoială veridicitatea cazurilor, dar mă întreb din ce în ce mai serios dacă aspectul fizic este unul dintre criteriile de selecţie. Oare câţi necăjiţi care suferă poate de foame au fost refuzaţipentru ca aceste semi-manechine să intre în concurs?

8 aprilie 2010

Viaţă cu program redus


Se întâmplă de multe ori să merg în magazine, aproape de fiecare dată alimentare, fără să ştiu exact ceea ce o să cumpăr. Mă încumet spre rafturi cu gândul că îmi un produs îmi va atrage atenţia iar papilele mele gustative vor sălta de poftă. De cele mai multe ori însă, şi asta se întâmplă cam de când am revenit la Agnita, mă întorc dezamăgit şi cu sacoşa goală. Nimic pare să nu mă atragă. Nimic de pe raft nu îmi trage cu ochiul.

Totuşi, acesta este pe undeva unul dintre cazurile fericite pentru că ajung în faţa raftului. Cu excepţia magazinelor alimentare până la ora 17.00 toate (cele pe care le caut) punctele comerciale, (magazine, bănci, caserii) se închid şi eu rămân în faţa uşilor ca viţelul la poarta nouă. Pentru că lucrez în afara localităţii îmi este aproape imposibil chiar să plătesc anumite facturi. Faptul că am căutat la un moment dat timp de două săptămâni un magazin deschis de unde să îmi cumpăr o mătură e doar unul dintre exemple.

Şi nu am pretenţia ca situaţia să se schimbe doar pentru mine, dar sunt sigur că în acest caz sunt foarte mulţi dintre agniţeni.

Dedicat copiilor abandonaţi

Un copil nefericit este rezultatul indiferenţei noastre, însă un copil fericit poate ţine lume în palme.

1 aprilie 2010