19 noiembrie 2009

A avut?


Am picat din întâmplare pe site-ul www.pe-gratis.com. Nu ştiu exact ce reprezintă acest site şi ce rol are însă am găsit ceva foarte interesant. Mi s-a dat ocazia să pun o întrebare aşa că am scris întrebarea pe care am auzit-o în urmă cu mulţi ani şi la care nu am gasit răspuns încă: A avut Adam buric? Spre marea mea surprindere am primit răspuns instantaneu. Mai mult, mi s-au dat două variante: 1. nu avea dar a apărut la copii prin Eva
2. a
vea că fusese pregătit dinainte în proiect ca Adam să nu se întrebe ca prostul, dar ăştia micii de ce au şi eu nu am, vreau şi eu

Cercetările ulterioare au scos la iveală că nu sunt singurul care mi-am pus această întrebare.
Voi ce răspuns aţi fi dat?

17 noiembrie 2009

Lucruri simple

Vi s-a întâmplat vreodată să vă minunaţi de o banalitate? Mi se întâmplă de multe ori să descopăr câte un lucru la care deşi îl foloseam sau mă împiedicam de el tot timpul niciodată nu mi-am dat seama că are ceva special. Spre exemplu am realizat că zilele lucrătoare, şi doar acestea, se termină în "i". (Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri). Nu m-am gândit niciodată la acest luru deşi am trăit până acum circa 1300 de Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri. Poate este un luru atât de banal încât nu mi-a atras atenţia. Poate că suntem cu toţii prea concentraţi să complicăm lucrurile încât ignorăm frumuseţea celor simple.

O bomboană de preşedinte


Aţi mâncat vreodată bomboane PD-L-iste? Sau aţi gustat vreo bomboană băsesciană? Simpatizanţii lui Băsescu au mărşăluit astăzi pe străzile din Agnita şi au încercat să-i convingă pe alegători să îl voteze pe Băse. Cu ce? Pe lângă flutiraşi electorali şi fulare portocalii, simpatizanţii au împărţit sute de bomboane gumate. Am încercat să înţeleg de ce şi să gasesc un termen potrivit pentru a descrie cum m-am simţit ca alegător când am văzut cu ce încearcă Trăienel să mă ademenească. Nu am găsit nici explicaţie şi nici cuvinte. Poate că undeva între oribil, jignit şi dornic de a emigra.

12 noiembrie 2009

JUST FOR FUN :))

Sunt sigur că vă e dor să râdeţi în această campanie electorală. Încerc să vă ajut cu următorul clip:



10 noiembrie 2009

EU CU CINE VOTEZ?


De când a început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale am dezvoltat o mare nedumerire: cu cine să votez? Credeam că mai confuz decât atât, în această privinţă, nu pot fi. M-am înşelat. Am participat în această seară la o şedinţă a PNL. Reprezentantul liberalilor, Nicolae Neagu, fost senator din partea PD-L, s-a axat pe a aduce argumente împotriva celorlalţi candidaţi în loc să prezinte de ce e bun Crin Antonescu la Cotroceni. Aşadar de ce sunt ceilalţă răi: Vadim Tudor e un pamfletar comunist urlător, Becali e un creştin comediant, Geoană e bun dar îl apasă problema unui partid rău, iar Băsescu e "BABABAUL", răul suprem. Sincer, dacă până acum am fost în ceaţă până la gât, din această seară ceaţa m-a acoperit cu totul. Poate se va limpezi totul în cabina de vot.

9 noiembrie 2009

Vadim.blogspot


Încă odată mi se confirmă faptul că nu pot spune că (şi anume) cunosc o persoană după prima impresie. Credeam că ştiu ce îi poate capul lui Vadim Tudor: cel care vrea împreună cu Funar să extermine minorităţile din România, dar mai ales o persoană cu vederi învechite, închis la tot ce e nou. Spre ruşinea mea l-am etichetat astfel. Iată că m-am înşelat. Am găsit pe site-ul alegeri.tv o chestie interesantă. Candidatul Vadim Tudor vrea să îşi facă campanie (şi cacofonia asta e intenţionată) prin intermediul blogurilor, un domeniu relativ nou în România. Deci e deschis la nou. Sau nu a fost ideea lui?