23 octombrie 2009

Votez viitorul în memoria trecutului


A început OFICIAL (ştiţi voi de ce sublinez termenul) campania electorală pentru prezidenţiale. Din acest motiv nu voi aminti numele niciunuia dintre candidaţi, dar o să vorbesc despre vot. Mult dezbătuta şi din ce în ce mai acuta problemă a prezenţei la vot va fi iar de actualitate. Din ce în ce mai mulţi români nu vor să meargă la vot fie pentru că sunt de părere că nu există un candidat care merită, fie pentru că, tot românii spun, "oricare ar ieşi tot la fel o să fie" sau "de ce să îmi aleg singur un conducător prost". Nimic mai adevărat. Dintre cei care vor vota, majoritatea merg pe ideea "din mai multe rele aleg răul cel mai mic". Şi asta e o variantă.
Eu merg la vot? Da, merg! Şi chiar dacă voi vota un candidat prost, nu că la ora actuală aş avea vreo alternativă, merg la vot pentru că am acest drept şi vreau să cinstesc memoria celor care şi-au dat viaţa în 89 pentru ca eu să beneficiez de acest drept. Păcat însă că cei care candidează refuză să se gândească la aceşti eroi pentru că sunt prea ocupaţi cu propriile interese.

19 octombrie 2009

Meir(i) mă la puşcărie


Nati Meir, cel care ar fi vrut să schimbe mentalitatea românilor după ce ar fi ajuns preşedinte şi care a renunţat la candidatură din cauza mizeriei din politica românească a fost reţinut de autorităţi pentru că ar fi încercat să plătească o datorie cu bani falşi. Se pare că cel supranumit, deloc potrivit, Obama de România a fost prins în flagrant delict în sediul său de campanie, în timp ce oferea bancnote de 500 de euro inscripţionate "Specimen". Păi ce credeai bă nea ovreiu, că poţi face jmecherii în România, să urli că toţi sunt hoţi şi să mai ajungi şi primul bărbat din stat? Na că acum ai şansa să devi fetiţă. Poate o să-ţi placă.

Talentul descoperit dincolo de graniţă VIDEO


Urmaşa lui Gheorghe Zamfir, o tânără româncă plecată în urmă cu un an în Germania i-a emoţionat până la lacrimi pe membrii juriului de la concursul Supertalent cu prestaţia sa pe scenă. Sibianca Petruţa Cecilia Kupper a interpretat la nai piesa "The Lonely Spheperd" şi are mari şanse de a câştiga premiul în valoare de 100.000 de euro pe care spuen că îi va folosi pentru a o ajuta pe sora sa, bolnavă de schizofrenie. Mai are rost să întreb de ce nu a fost remarcată până să plece din România? Nu e singura şi răspunsul e întotdeauna acelaşi: nu a avut loc pe ecranul înghesuit cu Simone Senzuale, Tridente, Plugare şi multe asemenea obiecte sexuale blonde.


Angajez hrană pentru lei


Nu am greşit titlul, după cum s-ar crede la prima vedere. Aceasta este, pe scurt, ideea unei oferte de muncă publicate în ediţia 17-23 octombrie 2009 a săptămânalului Sibiu 100%. Posibil ca angajatorul să aibă intenţii bune însă mesajul este pe cât de dubios pe atât de comic. Iată anunul: "Firmă germană angajează persoane pt. lucru în Africa, cu contract, transport, cazare şi masă asigurate, pt. montat cort. Contract pe 3 luni, cu posibilitatea întoarcerii."
Ce înţelegem noi de aici? În primul rând că este vorba de montarea corturilor unde probabil şi cei are se angajează o să fie cazaţi, dar mă gândesc că în 3 luni se pot monta foarte multe corturi, pentru ce şi pentru cine atâtea!? În al doilea rând, şi mult mai grav de această dată "Contract pe 3 luni, cu posibilitatea întoarcerii". Să înţeleg că există doar posibilitatea ca în cazul în care mă angajez mă pot întoarce în ţară după trei luni? Adică există posibilitatea ca tigrilor, leilor şi celorlalte animale să nu le placă gustul meu şi să nu vrea să mă mănânce şi aşa voi scăpa? Puţin probabil, mi s-a spus că sunt un dulce.

16 octombrie 2009

This is it - aşa a fost să fie


Ascultaţi ultima piesă (de această dată nu în sesul de cea mai recentă) a lui Michael Jackson. Se anunţa o nouă capodoperă a regelui muzicii pop. Vă place? Ar fi avut succesul scontat? Comentaţi sau votaţi în cadrul sondajului. Click titlu pentru video.




14 octombrie 2009

O reclamă păcătoasă



De mailuri gen "pocăieşte-te" sunt sătul, şi cred că la fel sunteţi şi voi, dar ce zceţi de "Păcătuieşte alături de noi". Acesta este subiectul unui e-mail primit recent din "Villa del Paccato" (oraşul păcatului). Iată conţinutul:

Pacatuieste alaturi de noi Tuesday, October 13, 2009 10:43 AM
From: "Villa del Peccato"

In "Villa del Peccato" poti sa pacatuiesti alaturi de cele mai frumoase femei la pretul de numai 1400 RON.
In plus, ai dreptul la rasfat cu sampanie, piscina, jacuzzi, sauna, night club... si altele.
Meriti o petrecere pe cinste.
Ne poti contacta la: 0733...
Pentru detalii poti accesa http://villadelpeccato.ro


Voi aţi păcătui alături de ei?

8 octombrie 2009

Gaură în cer (deschide pentru video)




Nu, nu e film, e realitate pură. Cel puţin asta susţin ruşii care au postat pe internet filmarea ce a făcut în scurt timp încojurul lumii. Imaginea a fost captată în Moscova. Despre ce credeţi că este vorba? Eu mă abţin din considerente nu foarte greu de înţeles.

Sursa: stirileprotv.ro

7 octombrie 2009

Nudist = fără culoare politică

Mereu m-am delcarat apolitic. Nu simpatizez cu niciun partid politic (poate şi pentru că în cazul fiecăruia doctrina a devenit istorie) dar mai ales cu niciun politician (nu mai are rost să mă explic, o ştie tot românul de ce). Acest lucru devine unori obsesiv, mai ales în perioada campaniilor electorale când îmi e greu să mă hotărăsc cum să mă îmbrac. Dacă îmi iau tricou roşu trezesc suspiciuni PSD-iste, dacă aleg portocaliu "devin" PD-L-ist, dacă e verde sunt "ecologist", alb e culoarea reprezentativă candidaţiilor independenţi, şi tot aşa mai departe.
Sper că e doar o obsesie puerilă de-a mea pentru că dacă toţi românii ar gândi la fel şi ar exagera ne-am transforma într-un popor de nudişti. Nu că ar fi foarte rău, dar campaniile de obicei nu sunt vara...

Nou pe piaţa media: Infosib

Am aflat de curând despre apariţia unui nou ziar în Sibiu. Este vorba despre Ifosib, primul ziar bisăptămânal de pe malul Cibinului. Mai multe detalii despre publicaţie, dar şi ediţia online le puteţi găsi pe www.infosib.ro .
Deocamdată site-ul este în construcţie dar gasiţi informaţiile necesare. Nu pot decât să le urez succes (şi asta nu pentru că îi cunosc pe unii dintre cei care fac noul ziar.)

2 octombrie 2009

112: să sun? să nu sun?


Urmăream zilele trecute reportajul privind jaful pus la cale de Poliţia Municipiului Sibiu pentru a vedea cum reacţionează martorii la infracţiune. Cu alte cuvinte, un poliţist sub acoperire a sart în plină zi geamul unui autoturism parcat în centrul Sibiului, a sustras (asta în limbaj poliţienesc) o poşetă aflată pe scaunul din dreapta şi a plecat în mare grabă. Bineînţeles că cei care au văzut întreaga scenă au rămas tablou, nu au încercat să îl prească pe hoţ şi nici nu au sunat la numărul de urgenţă 112. E o reacţie normală? Poliţia spune că nu, dar cei care au mai trecut prin asemenea situaţii nu sunt chiar atât de convinşi că spiritul civic ar trebui să primeze.

Aşa... şi cum urmăream reportajul m-am amintit o întâmplare petrecută în urmă cu câţiva ani. Am fost martorul unui conflict între două persoane, conflict care s-a încheiat cu un pumn aprig aplicat în bărbie. Rezultatul loviturii: nefericitul încasator a căzut cu precum buşteanul şi a rămas inconştient. Cuprins de spirit civic pun mâna pe telefon şi formez 112, mă legitimez, povestesc pe scurt cele întâmplate şi aştept. Înainte să închei convorbirea solicit respectarea anonimatului. După o jumătate de oră în care nu a venit nimeni primesc un telefon de la secţia apropiată de Poliţie şi sunt întrebat dacă am sunat la 112. DA, răspund, şi povestesc din nou cele întâmplate după care invoc din dou dreptul la confidenţialitate. Mai trece încă o jumătate de oră şi apare Poliţia. Urmează lovitura de teatru: prima întrebare pe care o pun poliţiştii, de faţă cu circa 10 persoane (printre care şi cel care a aplicat pumnul) este "unde este domnul Albu?", nicidecum nu i-a interesat ce s-a întâmplat sau dacă şi-a revenit victima.

Această întâplare mă face să mă gândesc de două ori când voi mai fi pus în situaţia de a mai apela 112.